sâmbătă, 27 aprilie 2013

Procesiunea de Florii, la Botoşani

 27 aprilie 2013. Fotografii, Carmen Moraru













marți, 23 aprilie 2013

Simboluri ale Botoşanilor

* În fiecare an, Sărbătoarea „Sfântului Gheorghe” e în „centrul de greutate” al Zilelor municipiului Botoşani, momentul fiind cât se poate de nimerit pentru a merge pe firul unor simboluri citadine *
Nu te poţi gândi la însăşi fiinţa unui oraş fără a avea în vedere clădirea în care „s-a fiert”, vreme îndelungată, „piatră scumpă”, mai exact cea a Primăriei, în care s-au luat decizii importante pentru binele citadinilor. Din „Monografia oraşului Botoşani” scrisă de Ştefan Ciubotaru, aflăm că mult timp nu s-a putut vorbi despre un local public destinat satisfacerii trebuinţelor obşteşti. „Din această cauză, funcţionarii care avea atribuţii în administraţia comunală, cum era şoltuzul, îşi scriau actele acasă. Abia în 1820 găsim o menţiune despre existenţa cancelariei vorniciei care, probabil, se afla în locuinţa personală a vornicului. În primul buget al Eforiei din 1932, se găsea menţiunea că se va cheltui suma de 400 lei pentru chiria casei municipalităţii. Tot în acel an, o găsim instalată în casa lui Mihai Bolfosu ce se găseşte în apropierea pieţei, în Uliţa Ţigănimii. Abia în 1851 Eforia a reuşit să-şi cumpere un local propriu pentru cancelarie. De aici începe istoria actualei clădiri a Primăriei oraşului. Casa a aparţinut stolnicului Enachi (Ianacachi) Codrescu, apoi nepotului, Gheorghe Loiz prin testamentul stolnicului din 15 aprilie 1806. Ioan Loiz, fiul lui Gh. Loiz, a vândut-o apoi hatmanului Anastasie Başotă cu suma de 40.000 lei. Domnul Moldovei, Grigorie Ghica, în semn de dragoste şi prietenie ce purta Botoşanilor, oraş de care îl legau multe amintiri de familie, a cumpărat casa de la A. Başotă, ca s-o dăruiască Eforiei, în 1851. Recunoscătoare, obştea oraşului a adresat Domnitorului calde mulţumiri publice”.
De la „păun” la „Sfântul Gheorghe omorând balaurul” şi la „coasă”
Orice oraş care se respectă are propriul sigiliu, ce conferă greutate documentelor oficiale. Multă vreme, s-a vehiculat informaţia conform căreia data la care ar fi apărut primul sigiliu al Botoşanilor ar fi fost 5 august 1670, avansată iniţial de către Al. Papadopol – Callimah, în lucrarea „Notiţă istorică despre oraşul Botoşani”. Ştefan Ciubotaru restabileşte adevărul citând descoperirea profesorului Ştefan Cervatiuc, ce a demonstrat că prima ştampilă datează de la 1603, fiind aplicată pe „un zapis scris de însuşi Gheorghie, diac din târgul Botăşenilor...în anul 7111 (1603), iulie 20”. Cu acelaşi sigiliu au fost validate alte două documente datând din 31 iulie 1603, iar al doilea din 18 aprilie 1604. Timp de 267 de ani, marca Botoşanilor a constituit-o păunul, ales ca simbol pentru că târgul era domnesc, iar păunul o pasăre des întâlnită la reşedinţele domnitorilor.
În istoria sigilografiei botoşănene, scrie Ştefan Ciubotaru în monografia sa, simbolul următor l-a constituit Sf. Gheorghe pe cal, omorând balaurul cu o suliţă. Această ştampilă a apărut în 1780 şi poartă înscrisul: „Pecetea tîrgului Botoşani afierosit la Sf. Gheorghe, 1780”. Ea a fost descoperită pe o jalbă înaintată Domniei de către locuitorii târgului, în care se plângeau de necazurile pe care le aveau din cauza arhimandritului grec Ionichentie, egumenul mănăstirii Popăuţi. O scurtă perioadă de timp, sigiliul cu Sf. Gheorghe s-a suprapus peste cel cu coasa, pentru ca din 1832 să se întâlnească doar simbolul coasei. Pe un act din 25 iulie 1832 apare sigiliul cu coasa la mijloc, sub care se află doi peşti, din legendă aflându-se că este vorba despre „Pecetea sfatului muniţipal de Botoşani, 1832”. Un simbol similar folosea şi Judecătoria, toate înscrisurile fiind cu caractere chirilice.
Ştefan Ciubotaru, cercetând la Arhivele Statului Botoşani documentele apărute după Unirea din 1859, a remarcat o calitate a sigiliilor mult îmbunătăţită faţă de cele anterioare şi înlocuirea caracterelor chirilice cu cele latine. Tot el dă şi câteva exemple, în ordine cronologică: „Primul are în centru o coasă inversată, înfiptă pe verticală într-o vegetaţie nedefinită şi următoarea legendă: „Municipalitatea oraşului Botoşani, 1862”. Al doilea are la mijloc o stemă neclară, cu o coroană deasupra ei şi înscrisul: „Poliţia târgului Botoşani – al Principatelor Unite, 1862”. Al treilea are în mijloc o compoziţie importantă şi semnificativă: bourul molodvenesc cu steluţa între coarne, alături de vulturul muntenesc cu crucea în cioc. Aşezată pe aceste simboluri se află o coroană şi legenda: „România, Corpul portăreilor din Botoşani, 1866”. Al patrulea conţine în mijloc coasa inversată, înfiptă vertical într-o vegetaţie nedefinită şi are legenda: „Romaniea, Primăria comuni urbei Bottoschani, 1867”. Ultimul pe care îl menţionăm are în centru coasa fără mâner, înfiptă „spre stânga” într-o vegetaţie nedefinită. Înscrisul: deasupra, într-o eşarfă desfăşurată, se află numele ţării, Româniea, iar pe margini: Consiliul general al Distr. Bottoşianii, 1876”.
Biserica sfântului care a omorât balaurul
An de an, de Zilelor oraşului, la Biserica „Sf. Gheorghe” din municipiu se adună o mare de oameni. Lăcaşul sfânt este al doilea ca vechime din Botoşani, după Mănăstirea Popăuţi. Din pisania de deasupra uşii de la intrare aflăm că „Elena Despotana Doamna lui Petru Rareş Voevod a zidit acest hram cu numele Marelui Mucenic Gheorghe în târgul Botoşanilor, în zilele Domnului Io Ştefan Voevod şi s-a săvârşit în anii 7049 (1514), luna Octombrie”. Conform celor menţionate în „Monografia oraşului Botoşani” semnată de Ştefan Ciubotaru, biserica „a fost construită după modelul bisericii Popăuţi, în formă de cruce cu un turnuleţ la mijloc, cu intrarea pe latura de la nord şi împodobită cu discuri smălţuite în diferite culori, aşezate în brâie. Prima clopotniţă zidită separat de biserică s-a ruinat, apoi s-a înălţat o alta, lipită de biserică, construită de Mihail Racoviţă Voievod. Şi aceasta a fost demolată, lăsând loc alteia, la poartă, care se găseşte şi astăzi, construită în 1815 prin grija enoriaşilor şi a preotului Economu Ilie. În vechile pomelnice ale bisericii sunt pomeniţi în calitate de ctitori: Elena Doamna, Ioan Mihai Racoviţă, Ştefan Voievod, Mihai Voievod, Anastasia Doamna, Roxana Doamna, Catrina Doamna, Roxana Doamna „şi tot neamul lor, leat 7234 (1726), mart. 16”. Cele patru doamne sunt, desigur, soţiilor unor domni care au avut în apanajul lor oraşul. Ele fac parte, probabil, din familiile Cantacuzino, Ghica şi Racoviţă. Biserica, în existenţa ei de secole, nu a fost bogată. La începutul veacului actual se întreţinea singură, avea un număr mic de enoriaşi (60), din care mulţi muzicanţi. Poseda două locuri virane, unul în spatele poştei şi altul în locul unde s-au construit halele şi piaţa centrală. Printre primii preoţi care au slujit la această biserică sunt „Economu Ilie (1815), Alexandru  Urzică (1864) şi Mihai Moisiu (?)”. (Carmen MORARU) 

duminică, 14 aprilie 2013

Oraşul văzut de sus, versiunea "n"....

 Botosani, 12 aprilie 2013. Fotografii Carmen Moraru
 Calea Naţională, "la curbura"...
 Calea Naţională, alt unghi...
 Cartierul ANL Cişmea
 Cartierul Griviţa
 Blocul meu. Cel mai mare din oraş!
Primăria Botoşani
 Biserica Sf. Parascheva
 Dincolo de oraş e tăpşanul...
Vedere de final...

Rugă stilizată... la Botoşani

 14 aprilie 2013. Fotografii, Carmen Moraru