* Stratificarea s-a făcut în principal pe bază de
avere. La un pol era patriciatul urban, iar la celălalt „bresle” ale ”calicilor”
şi ale „mişeilor”, puse sub autoritatea unei biserici *
Până în secolul al
XVIII-lea, structura socială a locuitorilor oraşului Botoşani a cuprins două
mari categorii. Prima era dată de comunitatea majoritară a orăşenilor, iar a
doua era formată din reprezentanţii puterii centrale, alcătuită din vornicii de
târg, slujbaşi cu strângerea birurilor domneşti, curteni şi slujbaşii
cancelariei domneşti (când curtea era la Popăuţi). În opinia Eugeniei Greceanu,
semnatara lucrării „Ansamblul medieval din Botoşani”, boierimea a apărut în
oraş abia în primele decenii ale veacului al XVIII-lea.
Patricienii, calicii şi mişeii
„Monografia oraşului
Botoşani”, scrisă de Ştefan Ciubotaru, atrage atenţia asupra faptului că a doua
categorie socială nu a implicat o egalitate în drepturi a comunităţii
târgoveţilor. „În cadrul ei a avut loc o stratificare bazată în primul rând pe
avere, treapta superioară fiind reprezentată de patriciatul urban. Ca şi în
alte oraşe din Moldova şi Ţara Românească, s-a format un patriciat al
negustorilor şi meşteşugarilor, în care intrau acei „oameni buni şi bătrâni
orăşeni”, ce participau le rezolvarea problemelor obştei, pe lângă dregătorii
aleşi. Din rândul acestui patriciat s-au ales şoltuzii şi pârgarii, cărora li
s-au mai adăugat şi conducătorii de bresle”.
Orăşenii care se
considera că au drepturi erau meşteşugarii şi negustorii, marea lor majoritate
români şi armeni, proprietari de case şi dughene. În afara lor mai exista
obştea liberă a orăşenilor, care nu avea avere şi nici drepturi. „Aceştia
formau categoria săracilor stabiliţi de obicei în Mahalaua Ţigănimii, aşezată
în zona insalubră a pârâului Cacaina, sau în Mahalaua Calicimii, situată în
zona de nord –est a Târgului Nou, în care locuiau mulţi bătrâni, infirmi, copii
orfani şi care se organizau în bresle ale „calicilor” sau ale „mişeilor”, puse
sub autoritatea unei biserici, ce avea grijă de ei” (Monografia lui Ştefan
Ciubotaru).
Sosesc boierii
După Nicolae Iorga, prima
modificare a stratificării de mai sus, cu consecinţe importante asupra
populaţiei oraşului, a constituit-o stabilirea a numeroase familii de boieri,
atrase de importanţa pieţei de schimb din Botoşani: „Lângă locuitorii
mahalalelor... se întâlnesc de la o vreme boiernaşi care s-au aşezat statornic
în Botoşani, unde duc viaţa tihnită a mazâlilor sau îndeplinesc sarcini mai
mici de dregători. Întâlnim astfel la curţile boiereşti ale oraşului membri ai
neamurilor Gheuca, Dimachi, Bucşinescu, Catargiu, Stihi, Racliş... Boierimea
nu-şi mai află locul şi acuma în jurul Curţii domneşti şi, decât să-şi caute un
rost la ţară, ea găseşte că e mai bine a stăpâni viaţa socială din târguşoare
şi târguri”.
În opinia lui Ştefan
Ciubotaru, consonantă cu a Eugeniei Greceanu, stabilirea unui mare număr de
familii boiereşti în oraş s-a produs probabil după 1750. Cel puţin aşa reiese
dintr-un memoriu al Vorniciei Botoşani, din 21 martie 1825, către „Logofeţia
cea mare”, referitoare la jalba unor locuitori prin care se cerea
„împuternicirea târgoveţilor vechi de a-şi rândui epitropi dintre dânşii, pe
aciia ce obştiia îi va alegi... necutezând mai mulţi din boierii de aice, ce
sunt şezători de puţână vreme, a se amesteca în iraturile târgului şi la
epitropie”.
Viaţa socială se animă
În 1803, numărul de
locuitori era relativ modest, în Botoşani ducându-şi existenţa 4.505 locuitori.
După o perioadă de dezvoltare economică, uşor inexplicabil, populaţia oraşului
avea să crească foarte mult, ajungând la 13.796 de „suflete”, pe locul II după
Iaşi. Ştefan Ciubotaru, în „Monografia oraşului Botoşani”, se arată mirat de
acest salt, care ar fi putut fi explicat prin venirea evreilor în masă în zonă,
dacă aceasta nu s-ar fi petrecut în 1834, după „ungerea” la domnia Moldovei a
lui Mihail Sturza.
În ce-i priveşte pe
boieri, odată veniţi, au cumpărat de
la târgoveţi atât locuri de casă cât şi dughene, cu precădere în Târgul Vechi
şi în Mahalaua Vrăbienilor, mai rar în Târgul Nou. În 1857, în Piaţa Târgului,
conform consemnărilor din planul lui Rudolf von Kugler, toată latura nordică
era ocupată de dughene ce aparţineau lui Teodor Pisoschi. Acelaşi plan mai
consemnează şi Uliţa boierească, actuala stradă Transilvania.
Clase sociale de secol XIX
Revenind la prima
jumătate de secol, date amănunţite despre populaţia oraşului se regăsesc în „”Catagrafia
a toată suflarea aflătoare în târgul Botoşănilor din Ţinutul Botoşăni în anul
1832”. Pentru ca recensământul cuprins în lucrare să fie cât mai exact, oraşul
a fost împărţit în şase ciaste (cvartale). Prioritate au avut tot boierii
(„clasul boierilor”) şi apoi „clasul mai de gios”. „Capitolele mai speciale
sunt rezervate pentru „tagma bisericească”, precum şi pentru naţiile
lipoveneşti, armeneşti, jidoveşti şi ţigăneşti. Din cei 13.796 de locuitori,
dacă scădem străinii, rămân peste 11.000 de români. În „clasul mai de gios”
sunt cuprinşi meşteşugarii, lucrătorii şi servitorii. Alte date statistice
cuprinse în catagrafie vorbesc de o egalitate aproape perfectă între sexe (erau
doar cu două femei mai mult decât bărbaţi), numărul total al familiilor fiind
de 2.853, cu o medie de 4,8 membri/familie.
Artur Gorovei detaliază,
în monografia apărută în 1926, datele cu privire la populaţia din Botoşani în
1832. Astfel, în toate cele şase cvartale, erau „124 de boieri, 130 cucoane, 76
fii de boieri, 75 fiice de boieri, 250 slugi, 181 slujnice, 66 fii de slugi, 33
fiice de slugi, 10.072 în clasa de mijloc şi 372 în tagma bisericească, cu
femei şi copii”.
În rândul boierimii
botoşănene au avut loc numeroase prefaceri: „unele familii vechi au dispărut,
altele noi le-au luat locul; unele au sărăcit sau s-au mutat pe alte meleaguri;
prin îmbogăţire, din rândul celor din clasa de mijloc, prin cumpărare de
titluri onorifice (căminar, serdar, stolnic, medelnicer, ban, agă ş.a.) au
intrat în clasa boierilor; s-au „înnobilat” chiar şi familii străine:
Mavromati, Dimachi, Sofian, Haret, Mişoglu, Iacovachi, Cocotă (Kokota) (greci),
Goilav, Manea, Ivanovici, Serghievici, Buicliu, Kapri, Ciolac, Ţăranu (armeni) Gorgias
(austriac), Metz (german) etc. (Monografia oraşului Botoşani, Ştefan
Ciubotaru).
„Naşterea burgheziei”
În secolul XIX, o parte
dintre negustori şi meseriaşi s-au îmbogăţit, desprinzându-se de pătura săracă
şi mijlocie şi formând aşa-numita burghezie. Din ea făceau parte în primul rând
arendaşii, apoi marii negustori şi meseriaşii angrosişti, noii proprietari de
fabrici şi mori. Cu toţii, au participat la viaţa socială şi politică a
oraşului, devansând la un moment dat boierimea. În 1820, printr-un hrisov al
domnul Mihail Şuţu, locuitorii urbei au avut dreptul să fondeze o „casă a
târgului”, formată din şase persoane alese de obşte: doi boieri, doi negustori
fruntaşi şi doi dintre „oamenii fruntaşi”. După emiterea hrisovului, burghezia
a început o luptă acerbă pentru consolidarea poziţiilor în administraţie, astfel
încât la alegerile din 1825 au fost
aleşi numai reprezentanţi ai negustorilor şi meseriaşilor. Monografia lui
Ciubotaru îi şi nominalizează pe cei ce au ajuns în conducerea oraşului din
partea negustorilor: Manolache Iorga, Garabet Bolfos, Iani Vasiliu şi Ştefan
Goilav şi a meşteşugarilor: Tudorache Bacal Boşa şi Andronic Zaharia. Cu alte
cuvinte, o mixtură de autohtoni, armeni şi greci. Marii boieri, reprezentaţi de
Alexandru Callimachi, Scarlat Miclescu, Iordachi Foti, Teodor Silion ş.a. s-au
plâns domnului, numai că fără rezultat.
Decăderea boierimii
În vecinătatea secolului
XX, din date statistice găsite în 1894 la Nicolae Şuţu, reiese că mai erau 289
de boieri în întreg districtul, fără a se şti câţi dintre ei mai erau stabiliţi
în oraş. E destul de probabil că retragerea din activitatea de comerţ a
boierilor botoşăneni a avut loc după 1860, când comerţul a trecut în mâinile
evreilor, fenomen ce a determinat şi schimbarea substanţială de profil economic
a târgoveţilor români. Odată cu renunţarea la meşteşuguri şi negustorie,
aceştia au revenit la economia semirurală de la care se pornise în secolul al
XIV-lea.
Venirea masivă a evreilor
După 1860, odată cu
emigrarea masivă a evreilor din Galiţia şi Rusia, comerţul şi meşteşugurile se
concentrează în mâinile lor, iar patriciatul ruban se orientează spre arendarea
moşiilor cu o mare producţie de grâne. În a doua jumătate a secolului al
XIX-lea, din rândul populaţiei evreieşti s-a desprins o aristrocaţie a
finanţelor (15 bancheri în 1891), precum şi a marilor comercianţi angrosişti şi
a moşierilor, reprezentaţi de Fisher.
Ştefan Ciubotaru, în
monografia sa, completează tabloul social al populaţiei botoşănene cu
intelectualii zonei: „În 1891, intelectualitatea era rreprezentată de 45
profesori, 27 institutori, 28 preoţi, 5 medici chirurgi, 18 doctori în
medicină, 5 ingineri, 3 arhitecţi, 5 medici veterinari, 37 avocaţi şi 4
farmacişti. Această intelectualitate s-a născut pe fundalul unei complexe
compoziţii etnice şi sociale, care a participat intens la viaţa culturală,
economică şi socială a târgului de altădată”.
