* Cea dintâi farmacie din Botoşani, cunoscută sub numele de „şpiţărie”, a
prins viaţă la finele secolului XVIII *
Data exactă de la care se
poate vorbi de asistenţă farmaceutică la Botoşani e destul de incertă, anul în
care a fost înfiinţată prima farmacie pe aceste meleaguri fiind, se pare, 1792.
„Localizarea în timp şi spaţiu”, după cum se menţionează în articolul „Asistenţa
farmaceutică la Botoşani” (publicat în volumul „Hierasus” editat în 1986) este
dedusă dintr-un document întocmit pe 8 noiembrie 1822, în care „Iohan
Gheorghias şpiţeriu din poliţia Botoşani”, în cererea către „Ioan Sturza
voievod, domnul Moldavii”, scrie că „de 30 de ani şi mai bine” ţine farmacie în
acest oraş (Nicolae Angelescu, „Acte şi documente din trecutul Farmaciei în
Ţările Româneşti”). Tot în Hierasus este pomenit şi un hrisov domnesc, emis pe
5 octombrie 1793, prin care se încuviinţează legalizarea unei farmacii. Documentul
a venit drept răspuns pentru târgoveţii din Botoşani, care s-au plâns lui
Mihail Şuţu Voievod, domnul Moldavii, „că neavând doftor, la mulţi viaţa li să
primejduaşte”, motiv pentru care cer încuviinţare „să ţie doftor cu a lor plată
şi pe care îl vor găsi şi se vor mulţumi de dânsul”. În aceeaşi cerere
solicitau aprobare să deschidă o „Spăţărie” (...) ei, „(i)ar nu alţii”. Se vede
că târgoveţii au fost convingători, din moment ce domnitorul le răspunde „că
ori pe care doftor vor găsi şi se vor mulţumi ei cu dânsul să-l ţie la târgul
Botoşanilor” şi „niminea din doftorii Curţii gospod (=domneşti) să nu-l supere.
Iar el, ca un arhieatros al târgului să fie dator a apăra târgul de doftorii
mincinoase”. Mihail Şuţu a mai avut grijă să se menţioneze în hrisov ca
„doftorul” „spiţărie să aibă toată voea a avea acolo în Botoşani. Iar fără voia
târgoveţilor, să nu poată alţii a avea Şpiţărie acolo, urmându-se plata
doftoriilor, precum şi la alte şpiţării de aicea din Eşi”. Un hrisov similar
semnează şi Alexandru Calimah voievod în 1796 ianuarie 11, textul fiind aproape
identic cu cel parafat de Mihail Şuţu Voievod.
Un şpiţer ce-i „îndestulează cu doftorii pe
orăşeni”
Lucrurile devin mult mai
clare pe 5 august 1806, când Alexandru Constantin Calimah Voievod menţionează
numele primului farmacist care exercita această funcţie din 1794: „Ioan
Georgiu, şpiţer la Butuşani, prin jalba ce au dat-o către domnia mea, au arătat
că de 12 ani ţine şpiţărie în târgul acela... şi să află în toată vremea (cu)
îndestulare de tot feliul de doftorii
pentru orăşeni”. Întrucât „şpiţerul de
la Butuşani” îi ceruse domnitorului să nu încuviinţeze deschiderea unei alte
farmacii în oraş, Alexandru Constantin Calimah Voievod a rânduit un arhieatros,
Antonie Fotino, care să cerceteze următoarele: „(1) dacă are învăţătură a
meşteşugului şpiţării; (2) dacă ţine doftorii bune cu îndestulare; (3) de mai
este nevoie de a doua farmacie „în oraşul acela” şi (4) dacă are încredinţarea
târgoveţilor”. În urma raportului favorabil întocmit de Fotino, domnul a
aprobat ca „nimeni alţii să nu poată deschide şi avea şpiţărie în târgul
Botoşani, fără numai numitul şpiţer, Ioan Georgiu” (D. Bălaşa, „Asistenţa
farmaceutică la Botoşani”).
Deşi asocierea dintre o
„şpiţărie” şi o cârciumă pare cel puţin curioasă, şpiţerul târgului i-a cerut
voievodului, în 1816, şi „să-i întărească stăpânirea unei cârciume cu pivniţă
de piatră şi cu o casă alăture pe drept locul lor, în târgul Botoşani, cumpărat
la mezat în 1815 octombrie 12, de la Sofiea, fiica răposatului Apostol
Panghitul şi soţie a răposatului Toader Braşoveanu, cu 5000 lei”.
Piedici în înfiinţarea unei noi farmacii
Din articolul publicat în
1986 în „Hierasus” mai aflăm că în 1822, în 8 noiembrie, „prin hrisovul
luminatului domn Scarlat Calimah voievod, se înfiinţase o a doua farmacie în
Botoşani”. Şpiţerul ce avea deja vechime în domeniu în Botoşani nu a fost
câtuşi de puţin de acord cu concurenţa şi i-a scris lui Ioan Sandu Sturza
Voievod, pentru a se plânge. Citindu-i jalba, domnul îi întăreşte prin hrisov
dreptul lui „Iohan Ghiorghias, şpiţeriu din poliţia Botoşani, de a ţine
farmacie”, aşa cum s-a întâmplat în ultimii 30 de ani. Tot în hrisov mai scria
că la „boala ciumii ce s-au întâmplat în pomenitul târg, chemat şi însărcinat a
sluji” Ghiorghias a contribuit la „mântuirea
oraşului de răul acesta”, Ca o răsplătire, prin acest hrisov „îi întărim
privileghiu care, mai din vechi, prin cărţi şi hrisoave le-au avut”. După
decenii în slujba comunităţii, domnitorul consideră că lui Ghiorghias i se
cuvine să fie socotit „boer de neam pământului acestuia şi scuteşte bucatele
lui”. Mai mult, hotărăşte „ca în târgul
acesta să aibă a fi numai a sa şpiţărie, iar şpiţăria aceia care s-au
fost deschis acolo prin hrisovul luminatului domn Scarlat Calimah voievod va
rămâne, după cum până acum, asemenea şi de-acum înainte, în nelucrare, rămâind
a fi în târgul acesta numai şpiţăria numitului Ghiorghias”, cu condiţia „să
aibă doftorii bune şi fără asuprire lăcuitorilor orăşeni”. Prin acelaşi hrisov
i s-a scutit de dări şi „crâşma” pentru care ceruse să i se „întărească
stăpânirea” în 1916. Oarecum în
contradicţie cu cele publicate în „Hierasus” vine Ştefan Ciubotaru, ce
menţionează în „Monografia oraşului Botoşani” că în perioada 1813 – 1814 în
Botoşani ar mai fi fost un farmacist – Lochman, în 1813 un alt şpiţer – Frantz
Xavier Naiman cerând şi el aprobare pentru a deschide o farmacie.
Erori medicale la vreme de secol XIX
După toate
probabilităţile, cea de-a doua farmacie – în cazul căreia Ioan Sandu Sturza
Voievod a uzat de dreptul său de „veto”, a fost a grecului Ioan Vasiliu, despre
care Nicolae Iorga susţinea că o are dinainte de 1821. Respins la Botoşani,
Ioan Vasiliu se mută la Iaşi, acolo fiind înregistrat de scriptele vremii ca
fiind farmacist în 1823. Din lucrarea „Asistenţa farmaceutică la Botoşani” mai
aflăm că în 1827 doctorul D.G. Samurcassi cerea „să se îngădue de domn
întemeierea unei a doua farmacii”, pentru că „din nebăgare de seamă şi graba
lucrătorilor era să se apropie de uşa mormântului două cucoane, având şpiţărul
pus, în doftoriile rânduite, în loc de un dram extract de nuci sadea cu
adăogire de un dram extract măsălariţă, din care după ce au luat cea dintâi
rânduită măsură, îndată au început sămnile otrăvei ce are măsălariţa, adică
ameţeală, tremur, dureri cumplite şi altele încă” (Nicolae Iorga, „Istoria
românilor în chipuri şi icoane”).
Prima şpiţărie la Dorohoi
Pe 21 februarie 1827,
Gheorghe Vasilecoski îi cerea aprobare domnitorului pentru a-şi muta farmacia
de la Fălticeni la Botoşani sau la Iaşi. În primă fază, Vasilecoski obţine aprobare
pentru a se muta la Iaşi, pentru ca în final, pe 3 iulie 1827, să primească
„undă verde” pentru a deschide farmacie la Dorohoi. În opinia lui D. Balaşa,
autorul articolului din „Hierasus”, „importantele documente citate dovedesc că
alături de Şcoala Domnească, la Botoşani se desfăşura o activitate farmaceutică
ştiinţifică, potrivit acelei vremi. În 1836, aflăm la Botoşani farmacia lui
Iohan Binder. În ea, Georgius Balomiri transcria mai multe reţete medicale
pentru diferite boli”. Datele ce au stat la baza articolului provin dintr-un
manuscris desoperit la Arhivele Statului din Drobeta Turnu- Severin.
Farmacişti botoşăneni până în 1944
Ştefan Ciubotaru, în
monografia pe care o creionează Botoşanilor, îi enumeră pe toţi farmacişti ce
au practicat în oraş, dintru începuturi până la finele celui de-al II-lea
război mondial: Johann Gorgias, Johann Binder, Haynal Arpad, Valerian Semaca
(Farmacia „Curţii”); Frantz Naiman (?); Lochman (?); Ferdinand Dobrovolschi,
Emerich Haynal, Samoil Frank, Gheorghe Nicoleanu şi David Rosenberg („La
Minerva”); Iosef şi Alexandru Şmelţ, Petre Demetrescu, Rubin Edelstein („La
înger”), Alexandru Mihălţeanu, Iacob şi Eva Einhorn, A. Haimovici („Farmacia
Nouă”); V. D. Vasiliu, Jean Bendel („Vasiliu”), Ortansa Popovici („Popovici”);
Nicolae Gheorghiu, Helene Handoca („Tămăduirea”); S. Diaconescu („Diaconescu”)
şi Martinescu („Martinescu”).
