Botoşanii în perioada interbelică

* Între cele două războaie mondiale în Botoşani erau spitale particulare, societăţi de vânătoare şi de protecţia animalelor, zeci de bănci populare şi căi ferate *

Enumerarea e absolut aleatorie şi e menită să scoată în evidenţă faptul că judeţul în perioada interbelică nu era rupt de lume şi de civilizaţie. O frescă a zonei în care trăim, întoarsă în timp cu câteva decenii bune, e găzduită pe unul din proiectele site-ului www.memoria.ro – “România Interbelică”.  

După rezultatele provizorii ale recensământului din 1930, judeţul Botoşani număra 216.537 locuitori. Pentru femei erau vremuri destul de complicate, deoarece numărul lor era cu aproape 5 mii mai mare decât al bărbaţilor… Mai puţin de un sfert din totalul locuitorilor trăiau la oraş – 50.059. Marea majoritate la Botoşani – 32.107, urmat de Hârlău – 9.066 şi Ştefăneşti – 8.887. Într-un teritoriu în care agricultura i-a hrănit pe mulţi, se “dedulceau” cu viaţa la ţară 166.478. Organizarea administrativă în “plăşi” contabiliza şi ea 62.321 de săteni în Plasa Botoşani, 39.499 în Plasa Jijia şi 54.758 în Plasa Siret.

Locuitori erau, spun statisticile, numai că tot ele vorbesc despre o speranţă de viaţă destul de lipsită de generozitate. Din cei peste două sute de mii de locuitori, 63.963 erau copii cu vârste până-n 9 ani. Mult mai mulţi erau cei spre adolescenţă şi tinerii până-n 29 de ani – 82.465, un segment relativ consistent reprezentându-l cei 46.659 botoşăneni cu vârste cuprinse între 30 şi 49 de ani. În judeţ mai trăiau încă 19.205 semeni spre vârsta a treia - până-n 69 de ani, peste 70 de ani mai fiind doar 3.650. Alţi 595 nu trecuseră, probabil, pe la Starea Civilă, fiindcă figurau cu “vârstă nedeclarată”.

La data de 1 iulie 1937 cifra probabilă a populaţiei judeţului  Botoşani a fost de 243.991 locuitori. Faţă de populaţia “numărată” la recensământul din 1930 - 216.537 locuitori, cifra aflată la 1 iulie 1937 reprezintă un spor natural de 27.454 locuitori în timp de 6 ani şi jumătate, adică o creştere de 12,7 %.

Organizare administrativă

Din cele trei oraşe interbelice ale judeţului, capitala era la Botoşani, celelalte două oraşe fiind Hârlău şi Ştefăneşti-Târg. Lor li se mai adăugau 251 de sate, împărţite astfel: Plasa Bucecea - 52 sate; Plasa Răchiţi - 73 sate; Plasa Suliţa  - 49 sate şi Plasa Ştefăneşti - 77 sate.

Despre municipiul Botoşani se cunosc mai multe informaţii, Hârlău nu mai e la noi acum, aşa că de interes ar mai fi datele de pe www.memoria.ro referitoare la Ştefăneşti - Târg, “comună urbană,  situată  la vadul Prutului, ce avea 9.692 locuitori”. Tot în Ştefăneşti mai fiinţau: “o moară sistematică, 2 şcoli primare de stat, 1 grădină de copii, 3 asociaţii culturale, o societate sportivă, 2 societăţi de vânătoare, 4 biserici ortodoxe, 7 sinagogi, Primărie, Pretură, Judecătorie mixtă, Percepţie fiscală, Oficiu P.T.T., Oficiu telefonic, Oficiu de asigurări sociale, Punct agronomic, Poliţie, Spital de stat şi Dispensarul Asigurărilor Sociale. Oraşul avea şi conducte de apă”.

Numeroase structuri bancare, comerciale şi judecătoreşti

În perioada interbelică, în judeţ funcţionau 10 bănci (societăţi anonime), 59 cooperative de credit (bănci populare), 3 cooperative de producţie, 5 cooperative forestiere, 2 cooperative agricole de aprovizionare şi vânzare în comun şi 16 cooperative de consum.

Organizarea judecatoarească era dată de un Tribunal la Botoşani cu o secţiune, 8 magistraţi şi 1 procuror - aflat în circumscripţia Curţii de Apel din Iaşi. Mai fiinţau şi 5 judecătorii la Botoşani, Hârlău, Ştefăneşti, Bucecea, Hlipiceni, cu un total de 11 magistraţi.

Asistenţa sanitară şi socială, bine puse la punct

Tot în anii ’30, existau spitale de stat la Botoşani, Ştefăneşti – Târg, Coşula, Fântânele, Truşeşti, Urziceni şi Ungureni. Epitropia Sf. Spiridon din Iaşi întreţinea în Botoşani Spitalul «I. Mavromati» şi în Hârlău Spitalul «Pulcheria Ghica». Tot în Botoşani fiinţau şi 2 spitale particulare. Casa Centrală a Asigurărilor sociale avea dispensare în Botoşani, Hârlău, Ştefăneşti- Târg, Societatea «Principele Mircea» având şi ea un dispensar în Botoşani. În comuna Ripiceni funcţiona un dispensar al fabricii de zahăr din localitate.

“Responsabilă” cu “asistenţa si prevederea sociala” era Casa de Asigurări Sociale din Roman, ce avea oficii la Botoşani, Hârlău, Ştefăneşti. În oraşul Botoşani mai activau: Societatea «Crucea Roşie», Societatea pentru profilaxia tuberculozei, Oficiul I.O.V, Societatea «Principele Mircea», Societatea «Filantropia», Societatea ortodoxă a femeilor române, Societatea Filantropică “Izvorul vieţii”, un “Oficiu de plasare”, 4 aziluri de bătrâni şi inclusiv o “Societate pentru protecţia animalelor”.

“Conexiunile” cu restul lumii

Pentru aşa ceva existau 6 oficii P.T.T (poştă, telegraf, telefon) de stat la Botoşani, Bucecea, Hârlău, Ripiceni, Ştefăneşti, Suliţa, precum şi 4 agenţii speciale şi 5 gări cu servicii poştale. Oficii telefonice erau înfiinţate la Botoşani, Hârlău, Ştefăneşti, Bucecea, Dângeni, Dumbrăveni, Frumuşica, Ripiceni, Truşeşti.

Tot nişte conexiuni în judeţ dar şi cu vecinii erau şi drumurile, reţeaua totală fiind de 1.022 km 252 m. Repartiţia lor era următoarea: 184 km 802 m drumuri naţionale, 502 km 181 m drumuri judeţene şi 335 km 269 m drumuri comunale. Lungimea podurilor era de 4.038,15 metri.

Prin judeţ trecea 4  drumuri naţionale, legând următoarele localităţi: Hârlău - Botoşani – Cernăuţi;  Botoşani – Ştefăneşti – Soroca; Botoşani – Săveni –Lipcani; Suceava – Botoşani.

Judeţul mai era străbătut de o reţea de cale ferată de 130 km, staţiile importante fiind la Botoşani, Vereşti şi Leorda.

Diversitate industrială

Numeroşi botoşăneni îşi câştigau traiul lucrând în: “15 mori sistematice, o fabrică de zahăr, 5 de spirt, 3 fabrici de ulei, 1 de bere, 1 de bomboane şi halva, 2 de mezeluri, 1 de lenjerie şi confecţiuni, 1 de panglici, 3 de lumânări, 3 de confecţiuni din hârtie şi arte grafice, 4 de tăbăcărie, 3 de teracotă, 1 de oale, 1 de jucării, 2 de sticlărie, 1 de acid carbonic. Cariere de piatră calcară pentru fabricarea varului şi pentru construcţii şosele erau la Movila-Ruptă”.

Cultivarea pământului şi creşterea animalelor, ocupaţii de căpătâi ale botoşănenilor

Pământul bogat în cernoziom din judeţ s-a dovedit a fi deosebit de prielnic culturilor cerealelor, a leguminoaselor, sau a sfeclei de zahăr. În perioada interbelică, suprafaţa arabilă era de 181.146 ha, adică 58.87 % din suprafaţa judeţului şi 0,61% din suprafaţa totală a ţării. Din acest total, marea proprietate deţinea 25.250 ha (13,94 %), iar mica proprietate 155.896 ha (86,06 %).

Suprafaţa arabilă era dominată de cereale, cultivate pe 152.643 ha. La loc de frunte se regăsea porumbul - 79.612 ha, urmat de grâu - 37.583 ha, orz - 18.982  ha, ovăz - 14.781 ha, secară - 1.630 ha, mei - 35 ha, mături?!!! - 14 ha şi hrişcă - 55 ha.

Fâneţele cultivate şi alte culturi furajere ocupau 2.235 ha, pe care creşteau, în special, trifoi şi lucernă. Plantele alimentare ocupau, la rândul lor, 3.834 ha (cartofii - 1.666  ha, mazărea - 515 ha şi lintea - 505 ha). Plantele industriale erau şi ele destul de bine reprezentate, fiind cultivate pe 9.915 ha (floarea soarelui - 5.540 ha, sfecla de zahăr - 2.738 ha, cânepa - 449 ha şi rapiţa - 831 ha).

Din suprafaţa totală a judeţului “ogoarele sterpe” ocupau 7.886 ha, cifră infimă faţă de cât e pârloagă în zilele noastre. Fâneţele naturale se întindeau pe 9.988 ha, păşunile ocupau 35.218 ha, iar pădurile 38.665 ha. În acele timpuri, în judeţ mai erau 305 ha livezi de pruni, 627 ha cu alţi pomi fructiferi şi 690 ha de vie.

În ce priveşte creşterea animalelor, o statistică a anului 1935 contabiliza în judeţul Botoşani 28.974 cai, 62.655 boi, 163.049 oi, 292 capre, 33.623 porci, 3.468 stupi sistematici şi 5.763 stupi primitivi.