miercuri, 2 februarie 2011

Costumul popular, pe cale de dispariţie în satele botoşănene


* Din când în când, la sărbătorile din satele botoşănene ori duminica, la biserică, oamenii încă mai îmbracă straiul popular *
 E drept, e vorba de un port pe care îl vedem frecvent pe scenele festivalurilor ori la televizor. Numai că e cu totul altceva când vezi câte-un sătean purtând, cu mândrie, costume populare îngălbenite de vreme şi de vremuri. În numărul din martie 2008 al Revistei “Forum cultural”, editată de “Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Botoşani”, doctorul în etnografie Angela Paveliuc Olaru îşi apleacă atenţia asupra portului popular din zona Botoşanilor. În analiza sa, etnograful botoşănean porneşte de la studiile făcute în satele botoşănene, relevante fiind şi discuţiile cu Grapina Grădinaru, de 79 de ani, din Băluşeni şi Ileana Pricop, de 70 de ani, din Rădeni, Frumuşica.
Costum femeiesc frumos ornamentat
Portul popular perpetuat în satele botoşănene se compune, la femei, “din cămaşă cu altiţă, catrinţă, şitoare, bondiţă. Cămaşa femeiască cu altiţă păstrează croiul cămăşilor încreţite la gât. Ornamentica cămăşii de astăzi este mai bogată, în special pe piepţi şi spate. Se menţin încă motivele geometrice alături de motivele florale, întâlnite mai des. Gama cromatică este mai variată (pe lângă negru şi roşu, apare verdele, galbenul, albastrul etc.).
Catrinţa ia tot mai mult aspectul celei din Bucovina (poate şi datorită faptului că-n Bucovina costumul popular este purtat frecvent). Şi-n ornamentica catrinţei se observă tendinţa tot mai accentuată către îmbogăţirea decorului. Se combină vrâste de diferite culori, se foloseşte firul sau beteala pentru a obţine efecte decorative deosebite. Şitoarea sau bârneaţa este piesa din costumul popular care se păstrează aproape neschimbată şi în evoluţia căreia nu au intervenit schimbări în ornamentică”, descrie Angela Paveliuc Olaru.  
Tot ea mai subliniază faptul că “materia primă, materialul folosit în confecţionarea pieselor de port din costumul actual este total diferit de tot ceea ce a fost folosit în costumul vechi, tradiţional. Pânza de cânepă, de in, de bumbac, este înlocuită frecvent cu material de fabrică oarecum asemănător cu cel din casă, cu însuşiri care permit executarea pe fir a unor motive decorative. Catrinţele nu mai sunt lucrate din lână ci din aţă de fabrică. La o catrinţă intră mai multe jurubiţe. La fel chinga sau şitoarea. În picioare femeile poartă pantofi cumpăraţi. Piesele de costum femeiesc descrise alcătuiesc costumul naţional purtat, în zile festive, mai mult de tineret”.
Straiul bătrânelor, diferit
Din fericire, în portul de fiecare zi se mai perpetuează şi elemente ale costumului tradiţional. Cămaşa dreaptă, slobodă, “este frecvent purtată de bătrâne, cu rol de cămaşă în adevăratul sens al cuvântului, peste care se îmbracă apoi bluza, piesă de
port modernă. Cămaşa dreaptă are acelaşi croi şi aceeaşi sumară ornamentică ca a cămăşii de tip vechi. Cămaşa de tipul amintit se poartă frecvent în toată zona.
Pentru calităţi de ordin practic (ţine cald, este rezistentă la purtat etc.), precum şi în virtutea tradiţiei care există mai vie în vestul zonei, se mai poartă catrinţa, în
zilele de lucru, chiar de femeile mai tinere (30 - 40 ani). Catrinţa este asociată bluzei de
tip orăşenesc şi este considerată ca făcând parte din costumul de lucru, excluzându-se
aproape în totalitate prezenţa ei în portul de sărbătoare. În restul zonei cercetate, se întâlnesc catrinţe purtate în zilele de lucru, cu totul întâmplător.
Bundiţa a rămas prezentă în portul de toate zilele şi uneori în portul de sărbătoare. Ornamentată sumar cu tasma, fără prim, iar uneori îmbrăcată în material de oraş, bundiţa este păstrată, fiind practică şi necesară pentru anotimpul friguros. În rest, costumul de toate zilele al ţărăncilor nu se deosebeşte cu nimic de costumul de oraş. (“Arta populară din zona Botoşanilor. Portul popular”, Angela Paveliuc Olaru)  
Costum bărbătesc, nepractic în zilele de lucru 
 Deşi portul popular al bărbaţilor a fost păstrat în zonă, până în secolul al XX-lea, într-o formă nealterată, unitară, el nu se mai regăseşte deloc în zilele de lucru.
Şi asta pentru că, se menţionează în Revista “Forum cultural” din martie 2008, portul tradiţional “compus din iţari, izmene, cămaşă dreaptă (cămeşoi), cămaşă cu fustă, brâu şi chingă nu mai este practic. Materialul din care se confecţiona costumul cere timp. Culoarea albă predominantă constituie un impediment serios, nu este deloc practică
în munca de fiecare zi. Aşa se face că, s-a renunţat la cămaşa albă, cu uşurinţă, preferându-se cămaşa colorată, din comerţ, comodă la purtat şi spălat. S-a renunţat la
portul iţarilor, în favoarea pantalonilor de culori mai închise. S-a menţinut într-o
oarecare măsură portul brâului, pentru sănătate”.
În evoluţia costumului popular se mai remarcă un aspect legat de ornamentica pieselor de port tradiţionale. Acestea, explică Angela Paveliuc Olaru, “iniţial erau ornamentate foarte simplu sau deloc. În evoluţia lor s-a înregistrat o perioadă, (sfârşitul secolului
XVIII – începutul secolului XIX), când în ornamentică şi colorit s-a manifestat tendinţa de îmbogăţire a decorului (perioadă de mare înflorire a artei noastre populare).
În prezent, aceste piese de port sunt iarăşi foarte simplu ornamentate, ajungându-se la
soluţiile cele mai utile şi puţin costisitoare.
Şi în costumul popular bărbătesc se păstrează boanda - deloc ornamentată. Sumanul a dispărut aproape cu desăvârşire. Îl mai păstrează bătrânii care îl îmbracă rar şi îl împrumută tinerilor pentru sărbătorile de iarnă. Cojoacele lungi se poartă din ce în ce mai rar. Se mai poartă cojoacele scurte cu mâneci, truparele. Portul orăşenesc, costumele moderne, paltoanele, au luat locul costumului popular tradiţional, viu încă în amintirea bărbaţilor”.
Sobrietate şi unitate
O concluzie a analizei făcute de doctorul etnograf botoşănean este aceea că “ornamentica costumului de Botoşani excelează printr-o tendinţă de simplitate şi sobrietate mai accentuată ca în alte zone ale Moldovei (Bucovina, Vrancea etc). Coloritul, un alt element în stabilirea unităţii costumului de Moldova este redus de cele mai multe ori la culorile primare: negru, roşu şi alb. Mai târziu apare asociat verdele, albastrul şi galbenul – într-o măsură mai redusă.